CUPRESSOCYPARIS LEYLANDII DALLIM. Conifer în permanenţă verde, aparţine familiei Cupressaceae. Această specie este foarte rezistentă, atât la temperaturi ridicate, cât şi scăzute. Originea este nord-americană şi mediteraneană, numele genului dervând probabil de la Cyprus, nume latin al insulei Cipru.

Se utilizează ca plantă singulară în grădină sau în ghiveci de dimensiuni mari. De asemenea, este indicată pentru formarea gardurilor vii dese. Se plantează la 60 cm distanţă în cazul gardurilor vii, preferă expunerea la soare, dar creşte bine şi în zone parţial umbrite. Preferă terenurile profunde şi bine drenate care să permită o bună dezvoltare a aparatului radicular. E indicată irigarea plantelor tinere şi a celor care trec printr-o perioadă de secetă. Fructele sunt capsule cărnoase care la maturare devin lemnoase şi se rup.

THUJA. Conifer mereu verde, aparţine familiei Cupressaceae. Trunchiul este drept, coroana conică şi deasă, ramurile complet acoperite de frunze mici până la bază. Thuia este o plantă originară din Asia, Europa, America, utilizată în grădină, atât ca exemplar singular, cât şi pentru a forma garduri dese. Se poate planta şi în ghiveci, existând numeroase astfel de conifere pitice.

Creşte destul de repede şi poate ajunge până la 10-15 m. Frunzele sunt asemănătoare cu cele ale chiparosului de culoare verde închis; la unele plante devin gălbui pe timpul iernii. Este recomandată plantarea într-un loc însorit, thuia putând suporta fără probleme şi umbra, dar se dezvoltă mai bine dacă se bucură măcare de 3-4 ore pe zi de soare direct. Este rezistentă la frig. Plantele tinere trebuie irigate cu regularitate, în timp ce plantele adulte pot suporta fără probleme şi perioade lungi de secetă. Acest conifer preferă terenurile bine drenate, nesuportând stagnările hidrice.

În medicină este cunoscută planta de tip Thuja occidentalis deoarece conţine un ulei esenţial - puternic stimulator al pielii, indicat în tratarea reumatismului sau a răcelilor. De asemenea se cunosc soiurile Thuja japonica  şi Thuja orientalis care rezistă la temperaturi de până la -15° C.

HEBE. Acest gen cuprinde numeroşi arbuşti mereu verzi, foarte viguroşi, originari din Noua Zeelanda şi Australia, aparţinând familiei Scrophulariaceae. Hebe e un arbust cu formă rotundă care poate ajunge chiar şi la 2 m înălţime. Frunzele sunt ovale, de culoare verde-gri. În funcţie de mărimea frunzelor, aceste plante se subdivid în două mari categorii: speciile cu frunze mici (2-4 cm) şi cele cu frunze mari (7-10 cm). Florile au culori variate, de la alb la violet. Pentru o creştere mai bună se recomandă tăierea uşoară a plantei imediat după înflorire.

Aceşti arbuşti preferă locurile însorite sau semiumbrite. Dacă sunt cultivate la umbră, creşterea va fi scăzută şi inflorescenţa inexistentă. În cea mai mare parte speciile sunt rustice şi rezistă la frig. Pe timp de vară, căldura excesivă poate cauza uscarea frunzelor. Se recomandă astfel ca în zonele cu climă caldă să se prevadă câteva ore de umbră pentru plante pe timpul zilelor estive.

Preferă terenurile bine drenate şi bogate în materie organică. În general Hebe e o plantă foarte rezistentă şi cu dificultate e atacată de paraziţi şi boli.

BUXUS. Arbust ce îşi păstrează în permanenţă culoarea verde, din familia Buxaceae, originar din Europa, Japonia şi înălţimile himalayene, are o creştere lentă, longeviv şi este utilizat ca plantă singulară sau pentru formarea gardurilor vii. Foarte apreciate sunt soiurile pitice, decorative.

Coroana este compactă cu frunze mici, ovale; poate fi tăiată dându-i-se diferite forme. Primăvara produce "ciorchini" de flori gălbui, parfumate; vara fructe rotunde constituite în capsule lemnoase ce conţin seminţe mici. Frunzele anumitor soiuri îşi schimbă culoarea pe timpul iernii, tinzând să devină galben-verzui. Creşte în orice loc, preferând în special locurile însorite sau de semiumbră, chiar dacă nu prezintă probleme atunci când e cultivat în zone complet umbrite. Suportă frigul. Soiurile Green Mountain, Japonica, Microphylla, Sempervirens, Koreana rezistă la temperaturi de până la -15° C.

Este indicată administrarea de îngrăşământ organic, toamna şi la sfârşitul iernii, pentru a garanta o bună dezvoltare a plantei. Se înmulţeşte prin seminţe care trebuie însămânţate la începutul toamnei în amestec de nisip şi turbă. Fiind o plantă cu creştere lentă, multiplicarea prin seminţe este mai dificilă, de aceea se înmulţeşte prin marcote primăvara, care pot fi ţinute în vas chiar şi 2-3 ani înainte de a fi plantate.